Haul produse de pe Vegis.ro

Hello girls,

Acum puțin timp am văzut o reclamă cu super reduceri pe Vegis.ro și nu am rezistat prea mult tentației. Pentru că este unul dintre site-urile mele preferate când vine vorba de produse cât mai diversificate, de la alimente la produse de îngrijire personală, am profitat de prețurile mai mult decât bune și am plasat o comandă. De-a lungul timpului am tot adăugat produse în coș, iar de data aceasta am zis gata, I must sin. Apropo de acest aspect, îmi place tare mult că produsele pe care le adaugi în coș, rămân acolo chiar dacă nu plasezi comanda imediat. Pentru mine este o alternativă foarte bună pentru că nu sunt o mare fană liste și uit mereu dacă am nevoie de ceva.

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.49.49

Sooo, cam acestea au fost cumpărăturile, iar coletul a venit în două – trei zile de la plasarea comenzii. Am ales produse de la firme dragi mie, Sano Vita, Adams, Herbavit, Solaris, Dacia Plant și Mayam. Uitându-mă la poză, observ că am uitat să pozez unul dintre produse și anume, făina din semințe de dovleac. How cool is that? Există numeroase tipuri de făină, iar eu, încercând să renunț la cea albă, am decis să încerc diverse combinații. Am ales-o pe aceasta din semințe de dovleac de la Herbavit pentru că…just look at that color! Deja, în timp ce mă uitam pe site, îmi imaginam niște american pancakes suuuper cute făcute cu această făină care arată foarte bine și la valorile nutriționale. Pe 100 de grame avem 384 kcal, 12 grame grăsimi, 15 grame carbohidrați și 54 grame proteine (!!!!) În cazul unei făini albe, pe 100 grame avem 76 grame carbohidrați. De când am început iar să îmi număr caloriile și să merg la sală, am făcut o mică obsesie pentru citirea etichetelor. My fitness pal app is very pleased…

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.00

Continuăm cu celelalte două tipuri de făină și anume cea din semințe de in de la Herbavit și cea de orz de la Solaris. Făina din semințe de in mi s-a părut faină ca valori nutriționale (pe 100 de gr. – 247 kcal, G.18 gr, C.9 gr, P. 25,6 și 38 gr fibre) și am folosit-o la clătite americane și brioșe. Singura diferență față de făina obișnuită este că nu crește așa mult. Dar, eu zic că la brioșe, cu un topping nice, nici nu e nevoie. Mai jos vă atașez o poză cu brioșele mele in the making.

15825084826327593087015837781143.jpg

În legătură cu cea de orz, abia când a venit coletul și verificam eticheta mi-am dat seama că am confundat-o cu cea de soia, tot de la Solaris. Nu mă încâtă prea tare pentru că are 75,6 gr carbohidrați, so it’s a no for me. Anyway, sigur voi găsi un mod în care să o folosesc, poate într-o seară de clătite gătite de mine pentru prietenii mei mai puțin obsedați de etichete. Mă voi asigura că arată cel puțin la fel de bine ca cele cu făină din semințe de in. Don’t kill me when you see it…Voi posta rețeta în următorul articol so, stay tunned!

WhatsApp Image 2020-02-24 at 14.46.37

Despre pudra de orez Mayam nu pot să vă spun nimic deocamdată. Nu am testat-o încă, dar am vazut că este foarte laudată și recomandată pe grupurile de machiaj. Momentan mai am din pudra mea preferată, tip pulbere, de la Rimmel London. Simt că o am de o veșnicie și cred că mă mai ține ceva vreme. Anyway, as soon as I test it, I will be back cu o părere.

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.00 (1)

Trecem la semințele de susan Herbavit care sunt noi la mine în bucătărie și pe care le găsiți la un super preț acum pe Vegis. Am văzut pe Pinterest tot felul de rețete cu acestea, sosuri, tahini sau merg pur și simplu presărate pe salată. Sunt bogate în proteine și reduc colesterolul din sânge. Semințele de chia nu cred că mai au nevoie de vreo introducere, acestea sunt super populare la ora actuală și budinca de chia reprezintă un mic dejun sănătos și sățios. Mie îmi place să adaug peste aceasta diverse fructe, fulgi de cocos, cacao sau… un îndulcitor natural cum este acesta de la Dacia Plant. Este prima dată când încerc Dulce de stevie. Are un gust aparte, dar nu trebuie să exagerați. Produsul în sine îmi place mult, dar metoda de dozaj este foarte enervantă. Durează ceva până reușesc să ajung la cantitatea necesară de picături și asta pentru că recipientul picură foarte greu. Cea mai bună metodă este să scap de acel plastic pentru dozaj.

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.01 (1)

Cușcușul Solaris este nelipsit din casa, îmi este mereu la îndemână dacă vreau să fac tabbouleh. Știu că în general se folosește bulgurul, dar aceasta este o variantă mai practică pentru mine. Trebuie lăsat 10-15 min în apă până își dublează cantitatea, iar cu legumele potrivite pe langă, poți face o mulțime de bucate în culori atrăgătoare.

Uleiul din sâmburi de struguri nu are treabă cu bucătăria ci îl folosesc pentru crema mea de noapte preferată în serile în care simt că am nevoie de mai multă hidratare. Nu pot să zic că are un miros foarte atrăgător și încerc să îl folosesc rapid, să nu râncezească, cum am pățit cu altele uleiuri.

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.01

Nuca de cocos de la Sano vita este extraordinară când vine vorba de ornat dulciurelele sănătoase. Mie îmi place să o combin și în smoothi-uri sau diverse aluaturi. Untul de arahide de la Sano vita este my to go când îmi rămân câteva calorii neconsumate și pot alege ceva cu multe grăsimi, bineînțeles, sănătoase. Întins pe crackers sau pe orez expandat cu câteva feliuțe de banană poate fi o gustare sau un desert care îți dă un boost de energie și pe deasupra, este și delicios. Mie îmi place acesta fară zahăr, am încercat și celelalte două variante,cel crunchy și pe cel creamy, dar din punct de vedere nutrițional, acesta câștigă. Bineînțeles că nu am putut să trec cu vederea rezerva de vitamina C care doar ce se terminase. Am ales-o pe aceasta cu pulpă de măceșe de la Quantum Pharm, care are un gust suuuper bun!

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.01 (2)

Last but not least, am zis să îmi fac și stocul de suplimente alimentare și am prins o super promoție 1+1. Am luat 2 cutii de lecitină, B- complex și Omega 3 de la Adams la preț de una.

Pe Vegis, la orice comandă care depășește suma de 150 de lei aveți transport gratuit, iar orice cont nou care se abonează la newsletter, are 10% reducere la prima comandă. Săptămâna aceasta sunt niște promoții faine la produsele Alevia, aveți până la 40% reducere, iar la produsele Apiterra, până la 20% reducere. Sună bine, right?

Eu încerc să mă abțin pentru moment, dar deja am pus ochii pe alte alimente care îmi lipsesc și mi-ar fi de ajutor în noua mea pasiune. Am realizat că îmi place tare mult să gătesc și mai ales să descopăr rețete noi. Pinterest-ul și Instagram-ul sunt principalele surse de inspirație când vreau să îmi diversific puțin mesele.

Voi știți site-ul vegis.ro? Ce vă face cu ochiul?

 

Hugs & kisses,

 

F.

Produse Vitamix: Adams, Bunica Agafia, Springmarkt

Hello girls,

Nu de mult, într-o scurtă plimbare la mall, care se dorea a fi doar o simplă ieșire la o cafea, iată-mă intrând într-un magazin care mi-a atras atenția, dar pe care nu îl știam până atunci. Este vorba despre magazinul Vitamix, un magazin cu produse naturiste, unde puteți găsi suplimente alimentare, alimente și produse pentru îngrijirea personală.   În gândul meu era că am nevoie doar de doar sare roz de Hymalaia. Bineînțeles că în mica mea incursiune nu a fost vorba doar de sarea roz și văzându-mă acolo, printre tot felul de produse, am zis totuși să arunc o privire. Și așa am ieșit cu o pungă plină de bunătăți pe care vi le prezint în cele ce urmeză. De când suntem în carantină, timpul are alt înțeles și cu siguranță nu a trecut chiar așa mult timp de la ultima tură de cumpărături fizice.Dacă vreți și voi să aruncați o privire, cei de la Vitamix au și magazin online, astfel, dacă tot #stămacasă acum, o sesiune de cumpărături online nu sună prea rău, nu-i așa? Mai ales dacă vorbim despre chestii healthy. Eu am luat următoarele produse:

 

DSC01026

Primele produse despre care vorbim sunt și cele care se consumă foarte repede. Merișoarele și stafidele de la Springmarkt sunt nelipsite din casă pentru că tot timpul le găsesc câte-o întrebuințare, fie că este vorba despre un simplu terci la micul dejun în care prefer să adaug ceva dulce, ori o prăjitură în compoziția căreia îmi place să le amestec, cum ar fi cele de aici. Plus că urmează Paștele și… cine nu iubește cozonacul cu stafide? Știu că sunt oameni care nu le tolerează, dar mie mi se pare imposibil. Atât stafidele cât și merișoarele pot fi o gustare rapidă și nu foarte dulce. Acestea conțin proteine, minerale și vitaminele A, B1, B2, B3, C și E.

Sarea roz de Himalaya Springmarkt este preferata mea, aceasta fiind bogată în minerale precum calciu, magneziu, fier și potasiu. Mie îmi place mai mult gustul acesteia, iar culoarea este într-adevăr deosebită. Este mult mai recomandată pentru că aceasta nu suprasolicită rinichii și vezica biliară.

DSC01027

Pentru că mă tot confrunt cu diverse probleme în ceea ce privește starea actuală a părului meu, am zis să încerc totuși și un șampon. De fiecare dată când fac o pauză mai mare de la Curly Girl Method și folosesc produse random, scalpul meu întâmpină probleme. Am ales șamponul fortifiant împotriva căderii părului, pentru toate tipurile de păr și prima impresie este că ne înțelegem bine. Miroase foarte interesant, iar părul se îngrașă mai rar decât de obicei. Acest balsam volum pentru strălucire și aspect mătăsos cu ulei de cătină  nu este ales la întâmplare, ci l-am mai avut o dată și am mers la sigur, mai ales că este acceptat în metodă datorită ingredientelor bune pe care le are. Singurul minus pe care îl are acest balsam este mirosul, care nu e chiar pe gustul meu. În rest, este foarte bun ca leave-in.

DSC01034

Am luat untul de shea de la Adams pentru că l-am tot încercat în diverse produse, dar niciodată direct. Cu câteva zile înainte de mica mea excursie la Vitamix făcusem puțin research cu privire la diminuarea vergeturilor și l-am tot văzut recomandat în sensul acesta. Acesta ajută la producția naturală de colagen și este plin de acizi grași și vitamine, care ajută la hidratarea pielii uscate. Ca primă impresie pot să zic că nu are consistența la care mă așteptam, este solid, dar în contact cu căldura pielii, se topește ușor. Masat corespunzător intră destul de repede în piele și îți lasă o senzație plăcută. Am de gând să îl folosesc o perioadă mai lungă de timp să vedem dacă într-adevăr ajută la diminuarea aspectului vergeturilor.

DSC01039

Am luat și câteva suplimente care se găsesc tot timpul prin casă. Nu strică să refaci stocul din când în când. De data aceasta am ales pachetul 1+1 lecitină și omega 3-6-9 din ulei de semințe de in. Lecitina stimulează puterea de concentrare și îmbunătățește memoria. Urmează sesiunea de examene și când volumul de informații este mare, trebuie să ne pregătim din timp. Bineînțeles, pentru a avea rezultate concrete este nevoie și de constanță, la mine a funcționat și chiar m-a ajutat. Prima lună de disciplină este mai grea, eu aveam tendința să uit de ele mereu, dar în timp, a devenit un obicei. La fel și cu Omega 3-6-9 din ulei de semințe de in. Mie îmi plac mult semințele de in, atât că vorbim de forma lor pură, cât și despre făina sau uleiul din semințele de in, pe care le folosesc la diverse rețete. Despre beneficiile acizilor grași Omega 3-6-9 puteți citi pe internet, sunt foarte multe informații în privința lor. Aceștia ajută la scăderea riscului apariției unor boli cronice, ajută inima și creierul să funcționeze eficient și ajută și la slăbit.

DSC01037

Last but not least, avem o candela din cristale de sare Himalaya pe care am luat-o pentru relaxare. Se spune că poate ajuta la ameliorarea tulburărilor de somn și concentrare. Mie mi-a plăcut design-ul și pentru că îmi place mult sarea roz de Himalaya am zis să o iau. Prețul a fost foarte bun, iar pe site aveți la dispoziție mai multe modele. Se pune o lumânare oarecare în ea și vă puteți bucura de o atmosferă relaxantă în compania unei cărți.

DSC01046.png

Cam acestea sunt produsele cumpărate în urma unei sesiuni neprevăzute de cumpărături. Aș putea spune că a fost vorba de o sesiune de cumpărături la impuls, dar și-au găsit toate locul atât în alimentația mea, cât și în casă. Cu siguranță mai trec pe la Vitamix pentru că au o sumedenie de lucruri care îmi fac cu ochiul.

Pentru voi ce produse sunt nelipsite din casă?

Hugs& kisses,

F.