Prima comandă pe Bonprix

Hello girls,

Iată-ne la final de septembrie, toamna se așterne încetul cu încetul și garderoba…se schimbă ușurel și ea. Anul acesta am avut parte de un septembrie blând, așa că pe la începutul lunii am decis să fac ultimele cumpărături „de vară”. Am ajuns întâmplător pe site-ul celor de la Bonprix, iar reducerile și-au spus cuvântul pentru că am ales câteva rochițe și accesorii pe care vreau să vi le arăt în articolul de astăzi.

Am plasat comanda pe site într-o sâmbătă, iar comanda a ajuns la mine în următoarea săptămână, deci livrarea a durat cam o săptămână. Coletul a ajuns intact, iar toate articolele au fost împachetate și ambalate corespunzător.

Rochie & saboți Bonprix

Am ales o rochiță cu animal print care mi-a atras atenția imediat. Mi-au plăcut întotdeauna print-urile jucăușe și veți vedea despre ce este vorba mai jos. Materialul este confortabil, puțin elastic, iar eu mi-am ales mărimea 36/38 care îmi este puțin mărișoară, dar care se așează frumos. Rochița poate fi purtată și toamna, cu o gecuță de piele sau jeans și o pereche de botine, e perfectă și pentru anotimpul puțin mai rece.

După cum puteți vedea, rochița vine cu un cordon pe care îl puteți ajusta după bunul plac. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că această rochie are buzunare destul de încăpătoare, iar la spălat materialul s-a comportat foarte ok. Crăpăturile din părți dau și ele un aer tare chic acestei rochii.

De ceva vreme mă uitam la modele de saboți și nu mă puteam hotarî asupra unui model versatil care să meargă la diverse ținute. Am descoperit astfel acest model de saboți bej care sunt extraordinari de comfy. Nu obișnuiesc să port pantofi cu toc pe timp de zi, dar aceștia sunt perfecți și pentru zilele aglomerate când trebuie să merg de colo colo cu treburi prin oraș. Sunt comozi și ușori, iar culoarea se adaptează ușor la rochițe sau ținute simple. Eu port 36 în mod normal, dar de data aceasta am citit review-urile clienților de pe site pentru că am mai avut probleme cu alte comenzi în trecut. Fetele spuneau că ar fi o diferență de un număr între mărimi, iar astfel am decis să merg pe 37 și bine am fâcut. Îmi vin foarte bine, iar nr. 36 ar fi fost micuț. Sunt o pereche de saboți pentru picioare înguste așa că vă recomand ca tot timpul să aruncați o privire și la review-uri pe site-ul Bonprix pentru că v-ar putea fi de ajutor.

Pozele acestea faine au fost făcute de Alexandra, o fată tare talentată și dragă mie, pe care o găsiți pe Instagram aici dacă vreți să vedeți mai multe poze. Pozele sunt făcute la Ateneu, unul dintre cele mai instagramabile locuri din București. Abia aștept our new hunting for nice places! ❤️

Bineînțeles că nu puteam să trec cu vederea categoria de bijuterii, așa că am ales un model de cercei cel puțin interesant. Mereu mi-au plăcut cerceii aurii și în forme geometrice așă că a fost dragoste la prima vedere.

Spre surprinderea mea și rochia neagră cu cordon se poate purta în anotimpul mai răcoros. Este scurtă cu mâneci lungi, iar materialul este elastic și plăcut la atingere. Este un model de rochie original, nu am mai văzut pe alte site-uri ceva similar. Vă puteți juca cu cordonul, acesta se poate prinde la spate sau în față chiar și într-o fundă.

Am bifat pe listă și #thelittleblackdress care se potrivește de minune în serile reci de vară sau zilele mai călduroase de toamnă. Noi am decis să încheiem vara cu o scurtă vacanță la Nessebar, în Bulgaria, iar rochițele au mers perfect cu peisajul superb. Vă povestesc mai multe despre mini excursia noastră în postarea viitoare.

Aaaand last, but not least, avem rochița mea preferată pe care am așteptat-o cu sufletul la gură. Planul inițial era să o port la cununia civilă a prietenei mele, dar comanda nu a ajuns în timp util. Mi-a plăcut tare mult modelul, print-ul, lungimea și detaliile jucăușe, iar modelul acesta elegant este perfect pentru un eveniment alături de o pereche de sandale sau pantofi cu toc.

Cel mai mult m-a atras detaliul din partea de jos a rochiței, acel volănaș tare de efect. Rochița este potrivită unei ținute tip pară pentru că evidențiază formele și… ascunde burtica. 😃

Eu am ales mărimea 36 și mi se potrivește foarte bine. Am prins-o și la reducere, so fetelor, urmăriți reducerile lor pentru că au o grămadă de lucrușoare faine și mai tot timpul găsiți good deals. Also, au o aplicație tare faină care vă ține la curent cu noutățile și reducerile, iar din ce am observat au mai tot timpul transport gratis pentru comenzile mai mari de 99 lei.

Cum vi se par articolele pe care le-am ales? 😇

De când am descărcat aplicația am tentațiile și mai aproape așa că prevăd o comandă cât mai curând. 😂

Hugs & kisses

August Clothing Haul: Comandă femmeluxe.co.uk

Hello lovelies,

Am descoperit recent un nou site de hăinuțe faine și n-am stat prea mult pe gânduri că am și plasat o comandă. Astăzi mi-am propus să vă arăt și vouă câteva articole, așa, poate vă deschid apetitul pentru o sesiune de cumpărături cu siguranță, binevenită.

Tare mult îmi plac compleurile, dar uitându-mă prin garderobă am observat că nu am niciunul. So, right about the time to buy one, mi-am zis eu. L-am ales pe acesta pentru nopțile reci de vară, când o pereche de pantaloni lungi sounds like a good idea. Îmi place materialul acestui compleu sporty, cele două articole fiind foarte subțiri. Also, dacă și voi vă luptați cu țânțarii, o pereche de pantaloni lejeri sunt perfecți pentru momentele când micii inamici își fac apariția. Am pus ochii și pe câteva perechi de pantaloni potriviți pentru sport, iar aici puteți găsi câteva modele de joggers poate chiar și pe gustul vostru. Eu port în general S sau M și am ales mărimea S/M 8/10 și îmi vine numai bine.

I just love it! Pantalonii sunt super comfy și mă pot mișca foarte bine în ei. Dacă vă place setul acesta, puteți descoperi și alte articole de genul în diverse culori și mărimi în categoria de Loungewear. O pot purta în așa multe combinații, încât am combinat pantalonii cu acest tricou nice luat tot de pe acest site.

Calitatea acestui tricou m-a uimit, fiind destul de ieftin, nu mă așteptam să fie atât de moale și confortabil. Cât despre mesaj, cred că uneori trebuie să ne îmbrăcăm cât mai simplu și să ne bucurăm de moment. Eu l-am ales ca un reminder pentru momentele când mă simt overdressed și mă gândesc doar la cum vreau să ajung acasă și să renunț la cercei, sandale cu toc sau blugi strâmți. So, the conclusion, sometimes simple & basic is better.

Mărimea a fost a perfect fit, eu mi-am luat S/M 8/10. A costat 6£ și merită fiecare bănuț. Deja am ochit următoarele achiziții, tot tricouri cu mesaje, care au fost și vor fi slăbiciunile mele. Le puteți admira și voi în categoria Tshirts.

Bineînțeles că nu puteam plasa comanda fără să aleg și două rochițe, just în case. Cum multe dintre evenimentele de anul acesta s-au anulat din cauza virusului, am rămas cu cateva rochii nepurtate, dar nu strică două în plus. At least, sper să le pot purta curând la o petrecere. 🥰

Mânecile au fost la piece de resistance și m-au cucerit de la primul click. Am văzut că genul acesta de mâneci sunt foarte în vogă acum și am zis că… trebuie să am și eu ceva de genul. Cum rochii albe nu prea port, am zis că acum e momentul să mai echilibrez garderoba cu minunăția aceasta. Eu am luat mărimea S, dar aș merge pe o mărime puțin mai mare. Din câte am văzut eu, o găsiți și pe negru. La fel ca și în cazul tricoului, materialul este foarte calitativ și plăcut la atingere.

Dacă la ținutele de seara nu își mai găsesc locul acum, rezerve vestimentare trebuie să existe. Abia aștept ca lumea noastră să revină la normal, if ever, așa cum era ea înainte de pandemie. Cu weekends out, bunăstare și ținute drăguțe. Eu de pregătit m-am pregătit, hopefully, poate apuc să le și port anul acesta. Rochița aceasta mi s-a părut tare deosebită și de efect. Se mai găsește și pe roz perlat, dar și verde smarald. Cea verde e pe listă…

Prima comandă a fost o experiență plăcută, hainele s-au dovedit a fi într-adevăr peste măsura așteptărilor. Sincer, mă așteptam ca materialele să nu fie atât de nice și confortabile. În ceea ce privește croiala, am găsit câteva ațe uitate, dar nu m-au deranjat foarte tare. La început am avut câteva dubii, pentru că am mai avut experiențe neplăcute cu alte site-uri care livrează la nivel internațional, dar mă bucur că am ales să plasez comanda. Un mare avantaj pe care l-a avut acest magazin online în ceea ce privește alegerea măsurilor potrivite au fost tabelele cu mărimi pe care nu le-am văzut chiar pe toate site-urile și care, mi se par de ajutor.

Cu siguranță pentru mine nu va fi singura comandă pe acest site pentru că deja am văzut alte câteva tricouri drăguțe.

Voi știați de acest site? Vă tentează ceva?

Hugs & kisses,

F.

Wishlist de vară cu rochițe și costume de baie – Dresslily

Hello girls,

La mine vara a început tare bine, cu cel puțin trei comenzi de rochițe de pe diverse site-uri pentru că nu am reușit să rezist tentației. Also, se aplică și în cazul costumelor de baie care nu aveau cum să lipsească de pe lista mea de priorități când vine vorba de reînnoirea garderobei de vară. În ultima perioadă am postat poze cu toate noutățile pe Insta, așa că dacă v-am făcut curioase, go check them!

N-a trecut multă vreme și deja am pus ochii pe alte frumuseți, iar în articolul de astăzi împărtășesc cu voi ce lucrușoare am mai pus pe wishlist.

Pentru că mereu mi-au plăcut rochițele cu print floral, am fost super happy să văd atâtea modele faine pe site-ul Dresslily, în diverse culori și mărimi, potrivite pentru toate buzunarele și gusturile. Mi se pare imposibil să nu găsești ceva pe placul tău la câte opțiuni există aici, eu am reușit cu greu să mă limitez doar la două.

Fashion Clothing Site with greatest number of Latest casual style Dresses as well as other categories such as men, kids, swimwear at a affordable price_

Find it here

Floral Print Flare Sleeve Surplice High Low Dress

Find it here

Din categoria rochiilor vintage, mi-au atras atenția cele cu buline. Mi-am dorit dintotdeauna o astfel de rochiță, dar nu am găsit niciodată ceva pe placul meu. De frumusețea acesta m-am îndrăgostit iremediabil și abia aștept să o văd și în realitate. Mereu mi-a plăcut stilul retro și look-ul pin-up girl care nu poate fi completat decât cu o astfel de rochiță.

Polka Dot Belted Button Placket Vintage Dress

Find it here

Am găsit și o rochiță cu un print foarte dreamy care mă duce cu gândul la o plimbare în parc într-o după-amiază de duminică. Îmi plac mult rochițele colorate, iar detaliile cu fluturi conturează perfect această rochiță feminină. Also, îmi place modelul acesta cu mâneci scurte care se așează jucăuș pe umeri.

Butterflies Print Knotted Cold Shoulder Dress

Find it here

Dacă v-am captat interesul, vă invit să aruncați o privire la rochițele pentru fetele cu forme, modelele sunt taaare lovely, dar și lacostumele lor de baie, care mai de care mai frumos. La costume de baie nu mai poftesc așa de mult, dar la rochii…forever!

Also, în perioada aceasta, cu ajutorul codului GBJKNO puteți beneficia de 22% reducere la o comandă plasată.

Ce rochițe porți în perioada aceasta?

 

Hugs &kisses

Rutina mea de îngrijire a tenului (mixt, cu tendințe de îngrășare în zona T)

Hey lovelies,

Rutina de îngrijire a tenului este un subiect foarte abordat în blogosferă și nu numai, așa că astăzi voi prezenta câteva produse care sunt nelipsite din îngrijirea tenului meu. După multe încercări de-a lungul timpului, am ajuns la o rutină corectă, bineînțeles, după muuultă informare.

Pentru ceva vreme nu am avut o rutină foarte consistentă, ci chiar simplă, dar pentru că mereu e loc de mai bine, am decis să introduc câteva produse noi în rutina mea.

Sunt pasionată de skincare de multă vreme și cu toate că tenul meu nu este foarte pretențios, am ales să evit produsele care conțin iritanți precum parfum, diverse tipuri de alcool și uleiuri esențiale. Am folosit produse cu aceste ingrediente în trecut, iar tenul meu nu a reacționat tot timpul ok. Tocmai din acest motiv am început să citesc din ce în ce mai mult despre o îngrijire corectă care să mă ducă mai aproape de rezultatul dorit.

Primul și cel mai important pas în a avea o rutină corectă este să ne demachiem corect. Tenul meu este mixt, cu tendințe de îngrășare în zona T, deci muult exces de sebum, pe care seara și dimineața îl înlătur cu apă micelară, lapte demachiant sau/și cleanser. Încep tot timpul cu aplicarea apei micelare pe o dischetă demachiantă și șterg până aceasta rămâne curată. Continui apoi cu un lapte demachiant sau un cleanser, pentru că un double cleansing e indicat pentru a fi sigură că ai înlăturat impuritățile.

Printre apele micelare care îmi plac cel mai mult se numără Bioderma Sensibio H2O și cea de la Cien, pe care o găsiți la Lidl. Le-am ales pe acestea deoarece curăță foarte bine tenul, chiar și când vine vorba de machiaj ceva mai greu. Ambele înlătură toate impuritățile de pe ten și cel mai important, nu provoacă iritații. Eu le folosesc și le tot cumpăr de ceva vreme pentru că au ingrediente ok, fără iritanți și alte prostii. Își fac treaba foarte bine, iar cea de la Cien îmi este tot timpul la îndemână când rămân fără, având în vedere că sunt o mare fană a cumpărăturilor făcute la Lidl. Nu mă ustură ochii și nu îmi lăcrimează, iar acestea două au o listă foarte scurtă de ingrediente și nu conțin parfum. Să nu uităm totuși că apa micelară se clătește pentru a merge la umrătorul pas.

Skincare-ul poate fi foarte affordable dacă știi spre ce produse să te îndrepți. Cea de la Cien este aproximativ 7 lei, în schimb, cea de la Bioderma are un preț puțin mai piperat. Dacă nu vă place această metodă, cu discheta demachiantă, puteți încerca aceste șervețele umede tot din gama Sensibio H20 care sunt suuuper faine! Tot din sfera apelor micelare, am încercat-o și pe cea pentru ten sensibil de la Garnier, cu ingrediente safe, care mi-a plăcut foarte mult. O găsiți la 700 ml la un super pret aici.♥️

Trecând mai departe la laptele/crema demachiantă și gelul de curățare, preferatele mele sunt acestea două de la La Roche-Posay și Simple. La Roche Posay Toleriane este o cremă demachiantă foarte blândă, care curăță tenul în profunzime și după clătire îți dă senzația aceea fresh. Lasă pielea hidratată și nu conține parfum. Pe mine tubul acesta de 200 de ml m-a ținut cam 5 luni și încă mai am produs pentru câteva utilizări. Despre produsele Simple cred că am mai povestit pe blog, este un brand foarte popular din Anglia, care se găsește în lanțul de supermarketuri Superdrug. Produsele lor sunt foarte ieftine așa că fetele care locuiesc în Anglia sunt suuuper lucky! Iar dacă aveți plănuită vreo vizită după ce trece pandemia, trebuie să le testați! Eu am avut și câteva serum-uri geniaaaale! Cât despre acest produs, îmi place, își face treaba, nu îmi irită tenul, nu este dur cu acesta. Este un produs super ok pentru prețul de aproximativ 2£. Nu are rost să vă spun că produsele sunt foarte safe considerând că această companie pune foarte mult accent pe promovarea produselor fără potențiali iritanți.  După ce le termin pe acestea, am pe listă gelul de curățare de la Balea, care se găsește în DM. 

Cred că produsele Cerave nu mai sunt o noutate pentru majoritatea dintre voi, fiind deja suuuper populare peste tot! Eu am acest moisturising cream Cerave de o grămadă de timp și abia am ajuns la jumătatea recipientului. Este crema de care m-am indrăgostit de la prima folosire, fiind extrem de hidratantă. Aceasta conține ceramidele esențiale pielii, care repară bariera cutanată și acid hialuronic. Nu are uleiuri, nici parfum și poate fi folosită atât pe corp, cât și pe față. Cred că este una dintre cele mai hidratante creme folosite vreodată, alături de La Roche Posay Toleriane Sensitive Creme, care mi-a fost mult mai la îndemână în toate călatoriile. Cea de la La Roche Posay este mult mai practică, fiind în cantitate mica, 40 de ml, dar ambele sunt la fel de faine. Hidratează tenul în profunzime, sunt produse hipoalergenice și non-comedogenice, au o super textură și se absorb foarte repede. 

Rochii de ocazie must-have anul acesta de pe Ever-Pretty.com

Hello girls,

Long time no fashion post, right?

Dacă mă urmăriți pe Insta, cred că ați văzut că în ultima perioadă a cam fost… perioada costumelor de baie. Suntem cam la jumătatea verii, iar costumele de baie și rochițele au fost pentru mine cam cele mai caute produse din ultima vreme. Am ales câteva care îmi plac mult, din punctul acesta de vedere sunt împăcată. Dacă tot am bifat costumele, rochițele vaporoase pentru nopțile calde de vară, sandalele și pălăriile, îmi râmân pe listă doar…câteva rochii de seară pentru evenimentele care încă se țin anul acesta.

Toate ne dorim să luam parte la evenimentele importante din viața noastră și a celor dragi nouă în haine frumoase, cu accesorii deosebite și un machiaj fresh. Vorbind cu prietenele mele, majoritatea au pus problema întâlnirii cu alte persoane care poartă același model de rochie, ceea ce pentru multe dintre noi nu ar fi foarte plăcut.  Cu aceste considerente, am decis să arunc o privire pe diverse site-uri și să mă orientez spre modele mai deosebite, care au și un preț accesibil. Astfel, am descoperit site-ul EverPretty, cu rochii pentru diverse ocazii, într-o multitudine de culori și mărimi. Deja am pus ochii pe câteva rochițe care sunt pe gustul meu, iar în articolul de astăzi vreau să vă arăt câteva.

 

 

EP00968BD-R11_bcdfe9dd-9027-40fe-95dd-b1ce968007ea_800x

Find it here

How nice is this one? O rochie din voal, vaporoasă, exact ce îmi doream, ceva pentru nopțile de vară, simplă, dar de efect. Mereu mi-au plăcut rochiile lungi, cu toate că nu am prea multe în garderoba. Maybe it’s time to change that, la câte tentații sunt pe acest site…

EP07201BL-L_800x

Find it here

Such a delicate one! Când am văzut-o pe aceasta, mi-am spus că trebuie să o am. Dă un aer de simplitate, iar acest albastru deschis este absolut divin. Pe aceasta am găsit-o în categoria robe demoiselle d’honneur, alături de alte modele faine. Eu aș purta-o și fără să fiu domnișoară de onoare, așa de mult îmi place!

EP00550BK-R3_800x

Find it here

Și bineînțeles că de pe wishlist-ul meu nu putea lipsi o rochie neagră. Dacă tot little black dress e nelipsită din garderoba oricărei femei, eu spun să-i facem loc și celei long black, că tare frumoasă și finuță este. Am văzut mai multe rochii de seara (robe de soirée chic) super dragute!

Dacă v-am stârnit și vouă interesul, vă invit la o incursiune pe acest site, unde vă veți îndrăgosti de fiecare rochiță, garantat!

Ce fel de rochii alegeți pentru evenimentele de anul acesta?

Hugs & kisses.

Review: Detergent și balsam Lenor Spring Awakening & Gold Orchid

Hello ladies,

Astăzi avem o postare timp review, vorbim despre noul detergent capsule de la Lenor și două variante noi de balsam. Cred că toată lumea a auzit de celebrul balsam de rufe Lenor și a încercat cel puțin un sortiment. Încă din copilarie sunt familiarizată cu acesta, mama mea fiind fidelă acestui brand. De-a lungul timpului am încercat și eu diverse variante, iar când am aflat de campania de testare a celor de la BuzzStore, nu am ezitat și am aplicat. Dacă și pe voi vă tentează ideea de a testa ce mai apare nou pe piață, vă puteți face cont gratuit aici și veți fi la curent cu ce campanii se află în desfășurare. Astfel, am primit coletul cu cele două variante de detergent capsule și balsam, Lenor Spring Awakening și Gold Orchid. 

Detergentul tip capsulă este preferatul meu, este simplu de utilizat și își face treaba foarte bine. De când au devenit populare, folosesc doar aceste pernuțe de detergent, cu o capsulă rufele ies impecabil și miros foarte frumos. Gama Spring Awakening are fix miros de flori de primăvară, un parfum fresh și care te trimite pe tărâmuri îndepărtate, printre munți și câmpuri verzi. Atât detergentul, cât și balsamul conțin note de patchuli și cedru alb, iar această combinație este absolut delicioasă. Mirosul persistă în timp, iar cu balsamul din aceeași gamă, acesta persistă multă vreme. Lenor ALLin1 Pods, alături de balsamul Spring Awakening protejează țesăturile prin tehnologia Anti-Age3, prevenind îmbătrânirea, scămoșirea și pierderea culorii hainelor. Cutia conține 15 capsule care înseamnă 15 spălări. După calculele mele, această cutie mă ține cam două luni jumatate, which is not bad at all. Balsamul are 1L, deci 33 de spălări, la mine acesta se termină destul de greu. 

img_3036

Ceea ce trebuie să știți despre varianta Gold Orchid este că miroase absolut genial. Atât capsulele de detergent, cât și balsamul au un miros elegant care persistă foaaarte mult. Combinația aceasta este preferata mea, având ca notă principală vanilia. Eu ador vanilia în toate formele ei, iar de gama aceasta m-am îndrăgostit iremediabil. 


Dacă preferați un miros intens, care persistă în timp, vă recomand cu încredere aceste două variante de detergent și balsam.

Voi ați încercat aceste produse? 

hugs & kisses,

F.

 

 

Review: Șamponul anticădere Rekze 63, Rekze Laboratories

Hello beauties,

Acum ceva vreme am decis să iau o pauză de la Curly Girl Method despre care v-am mai povestit aici și aici pentru că am trecut printr-o perioadă destul de stresantă ale cărei consecințe s-au resimțit din plin asupra părului și unghiilor mele. După fiecare spălare găseam multe fire de păr, iar la curățenie reușeam să strâng o cantitate considerabilă de păr, fapt care m-a făcut să iau măsuri. Am știut că alte cauze nu pot fi, având analizele la zi și fără vreo problemă de sănătate, am decis să tratez problema de la exterior. Am apelat la un șampon anticădere după multe încercări eșuate cu genul acesta de produse pe care le-am încercat în perioade similare. După puțin research pe tema aceasta, am decis să aleg șamponul 63 de la Rekze Laboratories, despre care am citit numai păreri bune, iar astăzi vreau să împărtășesc cu voi experiența mea.

Photo 15-06-2020, 15 09 56

Nu auzisem de acest șampon ori de firma de dermatocosmetice Rekze până să mă confrunt cu această perioadă stresantă, așa că am decis să-l încerc și rău n-am făcut. Numele șamponului vine de la cele 63 de ingrediente esențiale care, laolaltă, luptă împotriva căderii părului și ajută la regenerarea, creșterea și îndesirea acestuia. Ambalajul tip squeeze este foarte practic, forma tubului fiind cea specifică balsamului de păr nu a șamponului, aspect care pentru mine este destul de important pentru că la terminarea produsului, poți scoate chiar și ultima picătură, fără irosirea șamponului. Un alt punct forte al șamponului este faptul că nu conține sulfați de genul SLS sau SLES care pot usca scalpul. Mirosul e subtil și plăcut, iar spre surprinderea mea, face foaaarte multă spumă.

Câteva dintre ingredientele acestui șampon sunt Salvia sclarea extract, care ajută la curățarea porilor și stimulează foliculii părului, Kigelia Africana care previne deteriorarea părului, Serenoa serrulata care impiedică căderea părului. Dacă sunteți curioase în ceea ce privește restul listei de ingrediente, foarte lungă de altfel, puteți consulta poza de mai jos.

Photo 15-06-2020, 15 11 16

În ceea ce privește experiența mea cu acest șampon, vă pot spune doar că a fost la dragoste de la prima spălare. Primul lucru pe care l-am observat rapid și mi s-a confirmat încă de la a doua spălare, a fost volumul. După spălare, părul meu are un volum extraordinar pe care nu l-am mai avut de la 18 ani și nu e genul acela de volum care ține o zi, două. În cazul meu, îmi spăl părul de două ori pe săptămână, pentru că nu se mai îngrașă atât de tare ca în trecut, iar după 3-4 zile de ținut prins atât ziua, cât și noaptea, e  fix ca în reclame. Părul meu pare mai des, nu știu dacă se datorează impresiei pe care mi-o dă volumul, dar sunt plăcut surprinsă.

După o lună și puțin de utilizare, eu mă declar mulțumită de acest șampon. Cantitatea de păr pe care o găseam pe lenjeria de pat s-a diminuat considerabil, iar în ceea ce privește curățenia, parchetul respiră liniștit acum, fără veșnicul covor de păr. Încă găsesc fire de păr rătăcite, dar mult mai puține decât în trecut.

Photo 15-06-2020, 15 11 26

Eu nu îmi pieptăn părul pentru că forma buclelor mele se pierde și în final, părul nu se așează în niciun fel. După o perioadă lungă de #CurlyGirlMethod, nefolosind șampon decât o dată pe lună, mă așteptam ca acest șampon să îmi usuce și distorsioneze buclele, lucru care nu s-a întămplat. Adăugăm acest aspect pe lista de pros.

Dacă stau și mă gândesc, nu cred că până la momentul acesta am găsit vreun punct slab al acestui șampon. Poate prețul puțin cam mare pentru flaconul de 200ml. Șamponul costă 129 lei aici și e tare lăudat. Cred că își merită renumele pentru că ne-am înțeles foarte bine și încă nu l-am terminat. Aproximez că acest flacon se va termina după aproape o lună jumătate, ceea ce nu e rău deloc.

Eu nu am avut reacții adverse, nu mi-a îngrășat părul și nici cu mătreața nu m-am confruntat în timpul utilizării. Am folosit în paralel un balsam pentru că nu aș putea trăi fără. Persoanelor care se confruntă cu astfel de probleme, căderea părului, păr rar sau deteriorat, le recomand o vizită la doctorul dermatolog pentru investigații mai serioase.

Eu am avut o experiență bună cu acest produs, dar suntem diferiți și nu ni se potrivesc întodeuna recomandările făcute de prieteni ori găsite pe internet. Pentru persoanele care se confruntă cu astfel de pierderi în mod frecvent, o vizită la doctorul dermatolog și o părere avizată e cea mai bună recomandare.

În schimb, dacă aveți astfel de pierderi ocazionale sau rare și treceți printr-o perioadă stresantă, acest produs v-ar putea ajuta. Dacă vă tentează produsul, puteți citi mai multe despre acesta pe site-ul oficial Rekze Laboratories. 

Voi v-ați confruntat cu astfel de probleme? Cum le-ați rezolvat?

Until next time,

F.

Idee de mic dejun: porridge 🖤

Hello girls,

În postarea trecută vă arătam ultima comandă pe ViaNaturalia și v-am povestit puțin despre fiecare produs. Am ales câteva produse pe care vi le arăt la treaba în această postare.

Cred că ați văzut peste tot pe Instagram trend-ul cu Porridge, sau “terci” cum îl numim noi în română. Au apărut atâtea poze delicioase cu tot felul de combinații, care mai decare mai apetisante și astfel am decis să vă arăt cum îl prepar eu.

Primul pas este alegerea unei baze, eu prefer iaurtul bogat în proteine și slab în grăsimi, dar puteți folosi orice tip de iaurt sau lapte preferați. Merge foarte bine cu lapte de cocos sau migdale, dar eu le prefer pe acestea mai mult în cafea.

Apoi, fie ca vă place ovăzul simplu mare sau mic, muesli sau mixurile speciale pentru terci, puteți adăuga cantitatea dorită. Eu folosesc de obicei 40-50 de gr, iar în exemplul acesta am folosit atât Muesli cu cacao care este mai crispy, cât și varianta de Porridge instant cu matcha și semințe de chia de la Diet Food.

Cel instant se poate prepara cu lapte caldut și e suuuuper fain, se înmoaie și e tare bun. Eu l-am adăugat în iaurt, pentru că îmi place mai crunchy.

Partea cea mai faină la micul acesta dejun e faptul că puteți adăuga ce fructe aveți la îndemână, în cantitatea dorită. Eu am pus câteva cireșe că tot e sezonul lor, dar merg de minune bananele sau fructele de pădure. Puteți pune fulgi de cocos, scorțișoară, cacao, unt de arahide sau puțină dulceață ori arome, dacă vă place o combinație mai complexă.

Aveți toată libertatea pentru acest mic dejun pe care îl puteți adapta după propriile preferințe și în funcție de ce aveți prin casă. Dacă vreți un mic dejun mai dulce, se poate pregăti cu o lingură de miere sau sirop de arțar ori agave.

Cam așa arată micul dejun pe care îl fac cam zilnic. Când vreau ceva mai dulce și rapid, optez pentru porridge.

Vouă vă place ideea aceasta?

Hugs & kisses,

F.

Comanda mea pe ViaNaturalia.ro

În postările trecute v-am mai povestit eu despre câteva site-uri cu produse bio, fără gluten și fără alte bazaconii, produse pe care am început să le îndrăgesc tare mult de când am pornit în această călătorie spre un stil de viață mai sănătos. V-am tot povestit despre noua mea pasiune, de a-mi număra caloriile și a mânca echilibrat, iar pe pagina mea de Insta puteți găsi o mică colecție cu ce am mâncat lately.

În postarea de astăzi vreau să vă arăt ultima descoperire în materie de site-uri cu produse healthy, unde găsiți produse speciale pentru diete precum Keto sau stilul de viață vegan, produse low-carb, fără zahăr…pentru pasionații de healthy eating site-ul Via Naturalia este cu siguranță Heaven on Earth. Aici puteți găsi produse de toate felurile, diverse variante de făină, cred că deja îmi știți obsesia pentru diferite combinații de făină în prăjituri, îndulcitori, paste mai „nonconformiste”, cum îmi place mie să le numesc, alimente fără calorii, yup, that’s real!😇

Eu am ales câteva produse care nu îmi lipsesc din bucătărie și pe care le-am pus deja la treabă. Pentru micul dejun, pentru a le incorpora în diverse rețete de porridge, am optat pentru Crispy Muesli cu cacao și Oatmeal cu Matcha și semințe de chia, acest mix fiind special conceput pentru porridge, ambele produse sunt de la firma DietFood. Pentru gustări rapide am ales gemul de lămâie de la Probios, how cool is that?! N-am mai auzit până acum de acest tip de gem și am zis că trebuie să văd despre ce este vorba. Also, pentru că la orice masă ar trebui să avem o sursă de carbohidrați, am ales Quinoa Real de la Primeal și pastele fusili din linte roșie de la Probios. Niciuna dintre variante nu conține gluten și arată foarte bine în ceea ce privește valorile nutriționale. Bineînțeles că obsesia mea pentru cocos nu se va sfârși niciodată, tocmai de aceea am vrut să încerc și zahărul de cocos de la DietFood care are un indice glicemic mai mic decât cel al zahărului alb și cum să nu încerc făina de cocos? Are destul de multe grăsimi, dar compensează cu faptul că e low-carb și se poate combina pentru o prăjitură care poate avea valori echilibrate. And last, but not least, acești noodles cu absolut 8 kcal/100 gr. Spre marea mea uimire, chiar sunt suuuper buni! Este pentru prima dată când încerc noodles, I know, I know, au fost on fire ceva vreme.

Photo 10-06-2020, 13 56 43

Dacă aș avea de ales dintre toate sursele de carbohidrați din lume doar una, cu siguranță aș alege quinoa. Cea albă este preferata mea, iar aceasta de la Primeal se gătește foarte bine. Eu o fierb până se deschide, apoi o scurg și o condimentez cu piper, sare și o tonă de curry. Ador combinația aceasta pentru că e puțin spicy, dar dacă nu vreți să fie prea picantă, just watch the quantity. Eu mereu pun prea multă și apoi mă plâng. 🤣

Photo 10-06-2020, 13 56 58 (1)

Cât despre linte… nu pot să zic decât că o ador. În toate formele și culorile ei, tocmai pentru acest motiv, pastele din linte roșie mi s-au parut interesante și vă spun sincer că nu am observat nicio diferență fața de cele obișnuite în ceea ce privește rezultatul final. Cu un sos bun și o sursă de proteine alături, cu siguranță le veți adora și voi.

Avem aici valorile nutriționale pentru quinoa, 379 kcal pe 100 gr. Eu folosesc cam 50 gr pentru prânz, cu o sursă de proteină și câteva legume la aburi.

Pentru paste avem 334 kcal pe 100 gr și 50 gr de carbo. Stăm foarte bine la capitolul proteine, 26 gr pe suta de grame!! I simply love them! ❤️

În mod normal, 100 gr de paste avem cam 70-75 grame de carbo.

În ceea ce privește acești noodles cu 8 calorii pe suta de grame, pot să spun că rețeta în care i-am folosit a fost un experiment reușit. Am călit puțină ceapă în ulei de măsline, peste care am adăugat sos de roșii și piept de pui tăiat foarte mic. Când puiul a început să se facă, am adăugat 100 gr de tăiței și le-am lăsat pe foc încă vreo 15 minute. Rezultatul? G-E-N-I-A-L pentru cină. Un singur aspect trebuie precizat în legătură cu acești noodles din făină konjac, au un miros foarte puternic care dispare după clătirea cu apă fierbinte. Pot fi gătiți în nenumărate feluri și condimentați după propriul gust. Pentru mine sunt yaaay, trebuie neaparat să fac și celebra supă cu tăiței, legume și ou. 🤍

Cu făina de cocos Probios am deja în plan o prăjitură. Also, adăugăm și acest zahar din cocos de la DietFood. Este atât de aromat și are un gust aparte, pe 100 gr avem 377 kcal, 93 gr carbo. Are o vagă aromă de caramel și este perfect și pentru cafea, pentru cei care o preferă dulce.

De acest Crispy Muesli cu Cacao m-am îndrăgostit iremediabil. Eu îl pun dimineața în iaurt, cu câteva fructe. Pentru porridge, un mic dejun foarte popular în ultima vreme, folosesc acest Oatmeal cu matcha si chia. Au un gust foarte bun și se pot mânca atât cu lapte, cât și cu iaurt. Pregătesc o postare separată în care vă povestesc în detaliu cum arată micul meu dejun obișnuit. Atașez aici doar un mic exemplu de mic dejun de care m-am bucurat azi dimineață. 🥣

Ultimul produs din comanda mea este acest gem cu lămâie de la Probios. M-a făcut tare curioasă și l-am adăugat rapid în coș, iar așteptările au fost pe măsură. Are un gust super bun, o aromă fină de lâmâie. Ce m-a făcut să îl aleg a fost faptul că nu conține zahăr sau pectină și are doar câteva ingrediente, lâmâie și coajă, suc concentrat de struguri și piure concentrat de mere.

Cam acestea au fost produsele comandate de mine, sunt foarte mulțumită de calitatea lor și de promptitudinea celor de la ViaNaturalia. Vă recomand acest site pentru multitudinea de produse bio, fără gluten, low-carb, low-fat și prețurile lor bune.

Ce vă face cu ochiul? Știați de acest site?

Hugs & kisses,

F.

Banana bread low-carb fără zahăr

Hello lovelies,

Astăzi avem în plan o rețetă de brownie low-carb, nu extra-low-carb, dar cât se poate de low. Înainte să intru în sfera deficitului caloric și a număratului caloriilor nu aveam o imagine foarte clară a ce se află în spatele mult iubitelor torturi, checuri sau a prăjiturilor cu mult zahăr și făină. Nu sunt împotriva acestora, dar văzând valorile nutriționale ale unei prăjituri obișnuite, am preferat să optez pentru alte variante sau cantități mai mici pentru un rezultat cu mai puține calorii. Am ales să mă îndrept spre diverse tipuri de făină a căror etichetă arată foarte bine. Făina de cocos, cea de migdale, cea de in sau ovăz sunt foarte populare prin rețetele de pretutindeni, așa că de ce să nu le încercăm și noi?

Also, am început să folosesc îndulcitor cu indice glicemic 0 și nu am observat nicio diferență în ceea ce privește gustul. Într-adevăr, îndulcitorii reprezintă un subiect controversat, dar înainte să vă formați o părere sau să susțineți că nu sunt ok, citiți câteva studii de specialitate sau vorbiți cu oameni avizați și nu vă încredeți în orice informație găsită pe site-uri random. 😊

IMG_20200411_160511 (1)

După câteva tentative de a face banana bread, folosind diverse rețete populare, am decis să fac și eu o încercare puțin mai… altfel. Astfel, am folosit o combinație de făină de in, de migdale și albă. Restul ingredientelor și cantitățile, se regăsesc în lista de mai jos.

Ingrediente

  • 50 gr făină din semințe de in, o găsiți aici sau aici
  • 45 gr făină de migdale, o găsiți aici sau aici
  • 95 gr făină albă aici sau aici
  • 2 ouă
  • 30 ml de ulei de orez
  • 250 gr de banane
  • 50- 100 gr erithritol, depinde de cât de dulce vreți să fie, eu îl iau de aici sau de aici
  • esență de migdale
  • o linguriță de praf de copt
  • scorțișoară
  • fulgi de cocos pentru ornat

IMG_20200411_153244 (1)

Modul de preparare este foarte simplu, începem prin a amesteca ingredientele uscate, făina, scorțișoara, praful de copt. Într-un bol se pasează banalele, se adaugă uleiul, ouăle, esența și îndulcitorul. Eu am folosit un mixer vertical pentru a le omogeniza cât mai bine. Se amestecă apoi cele două compoziții și se toarnă într-o tavă de chec tapetată cu unt. Se dă la cuptor pentru aproximativ 45 de minute, iar după ce a trecut testul cu scobitoarea și s-a răcit, e numai bună de mâncat! ❤️

Eu am adăugat și puțin cocos pe deasupra, în loc de zahăr pudra. Am împărțit banana bread în 8 felii, iar mai jos găsiți valorile nutriționale pentru o felie.👇

Sper să încercați și voi rețeta and if you do so, give me a sign!

hugs & kisses,

F.