Cum ne protejăm imunitatea în această perioadă?

Acum 4 ani am realizat că un stil de viață pe repede înainte fără prea mult somn sau o alimentație potrivită te poate da peste cap in no time. De aici până la un număr considerabil de răceli, toxinfecții alimentare și alte probleme pe fondul unui sistem imunitar slăbit nu a fost un drum prea lung în cazul meu.

Dintr-o simplă discuție cu o prietenă care îmi povestea despre o cură cu produse apicole pe care ea o ținuse și dăduse roade, am început să fac research considerabil despre aceste produse. De la research am trecut la practică și am început să includ produse precum lăptișorul de matcă, polenul și propolisul în alimentația mea de zi cu zi. Am făcut un set de analize și am discutat cu medicul meu de familie despre beneficiile produselor apicole înainte de a le folosi. Am trecut rapid la trei mese pe zi și două gustări și 8h de somn.

Pentru că gustul acestor produse nu era chiar my cup of tea, am început să le adaug în ovăzul cel de toate zilele, în diverse combinații, cu semințe și fructe. Astfel, într-o toamnă am consumat o cantitate considerabilă de produse apicole ale căror beneficii nu au incetat să apară. A urmat o iarna fară nicio răceală. Niciuna.

De atunci repet această cură în fiecare toamnă și sincer, nu îmi amintesc ultima răceală. Yup, chiar și în acest an, cu toate schimbările și frica generală de a avea o răceală care se poate confunda cu virusul, eu n-am avut nici cel mai mic semn.

Cred că overall este rezultatul unui stil de viață echilibrat și puțin ajutor extern. Anul acesta, pe lângă suplimentele deja existente în rutina mea precum uleiul de pește, am adăugat două suplimente de la Marnys, pe bază de Vitamina B6, propolis, lăptișor de matcă și echinacea.

Propolis Defens Marnys conține 6 ingrediente active (lăptișor de matcă, colostru, propolis, shiitake, reishi, Vitamina B6), având 20 de fiole a câte 10ml fiecare. Acest produs ajută la întărirea sistemului imunitar, are efect energizant, anti-inflamator, iar partea cea mai bună este că …are un gust extra bun! Fiolele sunt fabricate în Spania și nu conțin organisme modificate genetic.

Pe lângă beneficiile menționate mai sus, producătorul ne mai spune următoarele:

  • previne degradarea țesuturilor și contribuie la repararea lor
  • grăbește vindecarea rănilor ușoare
  • previne uzura și atrofierea mușchilor
  • ajuta la menținerea sănătății pielii
  • ajută în prevenirea bolilor hepatice
  • contribuie la calmarea durerilor gastrice și previne ulcerațiile
  • combate dezvoltarea paraziților intestinali
  • susține sănătatea orală și previne infecțiile gingivale

Eu iau câte o fiolă pe zi înainte de prima masă, iar în mai puțin de o lună am reușit să termin o cutie.

Capsulele cu echinacea și propolis Marnys conțin propolis 100% purificat și reprezintă un aliat de nădejde în scurtarea și refacerea de dupa răceală. Acestea vin în ajutorul întăririi sistemului imunitar, contribuie la diminuarea stărilor de oboseală și îmbunătățește nivelul de energie.

Printre beneficiile acestui produs regăsim și faptul că poate ameliora și elimina afecțiuni ale cavității bucale precum aftele sau candidozele, are o activitate puternică anti-microbiană și analgezică și contribuie la reglarea circulației sangvine.

Eu m-am înțeles foarte bine cu aceste produse, dar vreau să evidențiez faptul că în general suplimentele alimentare ar trebuie să fie alese și administrate cum trebuie pentru că în unele cazuri acestea pot provoca mai multe probleme decât ar putea aduce îmbunătătățiri. Eu mereu am ales suplimentele alimentare după discuții și confirmarea medicului meu de familie, dar și după foarte mult research personal.

Pe site-ul Grădina Sănătății puteți o gamă variată de multe alte suplimente alimentare, dar și multe oferte. De exemplu, dacă luați un produs în cantitate dublă, puteți beneficia de reduceri suplimentare. La o comandă de minimum 199 lei aveți transport gratuit.

Voi ați încercat acest gen de suplimente alimentare? Ce părere aveți despre produsele apicole?

Until next time,

Hugs & kisses

O nouă comandă Femmeluxe

Hello girls,

Acum câteva săptămâni am plasat o nouă comandă pe site-ul FemmeLuxe. Cred că în fiecare săptămână arunc câte o privire la ei pe site și abia abia reușesc să nu dau iama prin toate categoriile de haine. Mai ales acum, când working from home e the new vibe și realizez că dacă tot cumpăr rochițe elegante, vor sta mult și bine în șifonier. Dar discursul acesta motivațional nu funcționează tot timpul și îmi mai scapă în coș câte un articol mai deosebit și mai puțin versatil.

Pe lângă aceste guilty pleasures, mă orientez mai mult spre haine comfy pe care le port purta prin casă și care să fie și drăguțe. Având în vedere că multe dintre noi nu mai mergem la birou, putem să ne pierdem foarte ușor în rutina de zi cu zi și să nu ne mai îmbrăcăm după bunul plac sau să ne machiem. Acest lucru poate să ne facă să ne pierdem încetul cu încetul câte puțin din încrederea de sine.

Eu încerc din când în când să aplic un ruj, un rimel și să mă pregătesc pentru ziua de muncă precum aș face-o într-o zi normală. Nu fac acest lucru zilnic pentru că pijamalele și pantalonii pufoși de casă rămân my all time favourites, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne neglijăm.

Astfel, am găsit această cămașă-rochiță care mi-a plăcut foarte mult. Materialul este puțin cam subțire pentru gusturile mele, dar modelul este unul deosebit. V-am mai arătat această ținută și în articolul în care făceam recenzia produselor MiOrganics. Eu am o idee pentru a o face mai practică și a nu o uita prin șifonier. Probabil că deja ați văzut prin online acel gen de vestuță/ pulover care se pune peste o cămașă, fiind un articol destul de lărguț. În mintea mea rochița-cămașă ar arăta perfect cu această sleeveless dress cum o numesc ei pe site. Rochița o găsiți aici doar în această culoare aici.

Și cardiganul pe care îl port este tot de la ei, fiind foarte fluffy și comfy. De foarte multă vreme îmi doream un cardigan lung, puțin mai gros, iar acesta este pur și simplu perfect. Îmi place foarte mult materialul și faptul că este lucrat cu foarte multă atenție. Din păcate eu nu l-am mai găsit pe site, dar vă las aici alte articole numai bune pentru iarnă!

Also, am ales și o bluză scurtă pe care o găsiți în categoria Tops alături de alte câteva modele faine. Eu nu am aproximat foarte bine măsura pentru aceasta și mi-am luat o mărime mai mare. Merge foarte bine cu o pereche de pantaloni cu talie înaltă sau cu fuste cloș. Mie mi se pare un articol versatil, întrucât poate completa foarte bine atât o ținută elegantă, cât și una casual. Pentru că îmi place așa mult acest model, am pus pe wishlist și varianta pe roșu. O găsiți în mai mult nuanțe, toate super drăguțe! În această perioadă o găsiți redusă de la 23.99 £ la 11.99£.

Last but not least, avem și un compleu tare practic și comod. E perfect atât pentru a fi casually worn at home, dar și pentru workouts. Materialul este calitativ, puțin elastic. Mi-au plăcut mult pantalonii pentru că nu sunt tip colant, iar dupa primele spălări materialul se păstrează foarte bine. Găsiți acest compleu în categoria lor de loungewear, pe lângă alte seturi nice.

În ceea ce privește site-ul, este unul internațional, iar produsele vin din UK. Livrarea se face maxim într-o săptămână, în mod normal. În această perioadă este totuși posibil să fie câteva întârzieri. Dacă aruncați o privire veți vedea pe lângă categoriile prezentate, o categorie cu rochițe la 7 £, încălțăminte sau accesorii.

Acum au și o promoție pe site de 20% reducere și transport gratuit folosind codul 12DAYS. Coletele vin direct acasă, deci nu veți sta la cozi la poștă. Mai tot timpul au 20% reducere pentru studenți și transport gratuit în UK.

Voi știați acest site?

Ce produse v-au făcut cu ochiul?

Hugs & kisses,

F.