Haul produse de pe Vegis.ro

Hello girls,

Acum puțin timp am văzut o reclamă cu super reduceri pe Vegis.ro și nu am rezistat prea mult tentației. Pentru că este unul dintre site-urile mele preferate când vine vorba de produse cât mai diversificate, de la alimente la produse de îngrijire personală, am profitat de prețurile mai mult decât bune și am plasat o comandă. De-a lungul timpului am tot adăugat produse în coș, iar de data aceasta am zis gata, I must sin. Apropo de acest aspect, îmi place tare mult că produsele pe care le adaugi în coș, rămân acolo chiar dacă nu plasezi comanda imediat. Pentru mine este o alternativă foarte bună pentru că nu sunt o mare fană liste și uit mereu dacă am nevoie de ceva.

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.49.49

Sooo, cam acestea au fost cumpărăturile, iar coletul a venit în două – trei zile de la plasarea comenzii. Am ales produse de la firme dragi mie, Sano Vita, Adams, Herbavit, Solaris, Dacia Plant și Mayam. Uitându-mă la poză, observ că am uitat să pozez unul dintre produse și anume, făina din semințe de dovleac. How cool is that? Există numeroase tipuri de făină, iar eu, încercând să renunț la cea albă, am decis să încerc diverse combinații. Am ales-o pe aceasta din semințe de dovleac de la Herbavit pentru că…just look at that color! Deja, în timp ce mă uitam pe site, îmi imaginam niște american pancakes suuuper cute făcute cu această făină care arată foarte bine și la valorile nutriționale. Pe 100 de grame avem 384 kcal, 12 grame grăsimi, 15 grame carbohidrați și 54 grame proteine (!!!!) În cazul unei făini albe, pe 100 grame avem 76 grame carbohidrați. De când am început iar să îmi număr caloriile și să merg la sală, am făcut o mică obsesie pentru citirea etichetelor. My fitness pal app is very pleased…

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.00

Continuăm cu celelalte două tipuri de făină și anume cea din semințe de in de la Herbavit și cea de orz de la Solaris. Făina din semințe de in mi s-a părut faină ca valori nutriționale (pe 100 de gr. – 247 kcal, G.18 gr, C.9 gr, P. 25,6 și 38 gr fibre) și am folosit-o la clătite americane și brioșe. Singura diferență față de făina obișnuită este că nu crește așa mult. Dar, eu zic că la brioșe, cu un topping nice, nici nu e nevoie. Mai jos vă atașez o poză cu brioșele mele in the making.

15825084826327593087015837781143.jpg

În legătură cu cea de orz, abia când a venit coletul și verificam eticheta mi-am dat seama că am confundat-o cu cea de soia, tot de la Solaris. Nu mă încâtă prea tare pentru că are 75,6 gr carbohidrați, so it’s a no for me. Anyway, sigur voi găsi un mod în care să o folosesc, poate într-o seară de clătite gătite de mine pentru prietenii mei mai puțin obsedați de etichete. Mă voi asigura că arată cel puțin la fel de bine ca cele cu făină din semințe de in. Don’t kill me when you see it…Voi posta rețeta în următorul articol so, stay tunned!

WhatsApp Image 2020-02-24 at 14.46.37

Despre pudra de orez Mayam nu pot să vă spun nimic deocamdată. Nu am testat-o încă, dar am vazut că este foarte laudată și recomandată pe grupurile de machiaj. Momentan mai am din pudra mea preferată, tip pulbere, de la Rimmel London. Simt că o am de o veșnicie și cred că mă mai ține ceva vreme. Anyway, as soon as I test it, I will be back cu o părere.

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.00 (1)

Trecem la semințele de susan Herbavit care sunt noi la mine în bucătărie. Am văzut pe Pinterest tot felul de rețete cu acestea, sosuri, tahini sau merg pur și simplu presărate pe salată. Sunt bogate în proteine și reduc colesterolul din sânge. Semințele de chia nu cred că mai au nevoie de vreo introducere, acestea sunt super populare la ora actuală și budinca de chia reprezintă un mic dejun sănătos și sățios. Mie îmi place să adaug peste aceasta diverse fructe, fulgi de cocos, cacao sau… un îndulcitor natural cum este acesta de la Dacia Plant. Este prima dată când încerc Dulce de stevie. Are un gust aparte, dar nu trebuie să exagerați. Produsul în sine îmi place mult, dar metoda de dozaj este foarte enervantă. Durează ceva până reușesc să ajung la cantitatea necesară de picături și asta pentru că recipientul picură foarte greu. Cea mai bună metodă este să scap de acel plastic pentru dozaj.

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.01 (1)

Cușcușul Solaris este nelipsit din casa, îmi este mereu la îndemână dacă vreau să fac tabbouleh. Știu că în general se folosește bulgurul, dar aceasta este o variantă mai practică pentru mine. Trebuie lăsat 10-15 min în apă până își dublează cantitatea, iar cu legumele potrivite pe langă, poți face o mulțime de bucate în culori atrăgătoare.

Uleiul din sâmburi de struguri nu are treabă cu bucătăria ci îl folosesc pentru crema mea hidratantă preferată în serile în care simt că am nevoie de mai multă hidratare. Nu pot să zic că are un miros foarte atrăgător și încerc să îl folosesc rapid, să nu râncezească, cum am pățit cu altele uleiuri de genul.

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.01

Nuca de cocos de la Sano vita este extraordinară când vine vorba de ornat dulciurelele sănătoase. Mie îmi place să o combin și în smoothi-uri sau diverse aluaturi. Untul de arahide de la Sano vita este my to go când îmi rămân câteva calorii neconsumate și pot alege ceva cu multe grăsimi, bineînțeles, sănătoase. Întins pe crackers sau pe orez expandat cu câteva feliuțe de banană poate fi o gustare sau un desert care îți dă un boost de energie și pe deasupra, este și delicios. Mie îmi place acesta fară zahăr, am încercat și celelalte două variante, dar din punct de vedere nutrițional, acesta câștigă. Bineînțeles că nu am putut să trec cu vederea rezerva de vitamina C care doar ce se terminase. Am ales-o pe aceasta cu pulpă de măceșe de la Quantum Pharm, care are un gust suuuper bun!

WhatsApp Image 2020-02-24 at 02.50.01 (2)

Last but not least, am zis să îmi fac și stocul de suplimente alimentare și am prins o super promoție 1+1. Am luat lecitină, B- complex și Omega 3 de la Adams.

Pe Vegis, la orice comandă care depășește suma de 150 de lei aveți transport gratuit, iar orice cont nou care se abonează la newsletter, are 10% reducere la prima comandă. Săptămâna aceasta sunt niște promoții faine la produsele Alevia, aveți până la 40% reducere, iar la produsele Apiterra, până la 20% reducere. Sună bine, right?

Eu încerc să mă abțin pentru moment, dar deja am pus ochii pe alte alimente care îmi lipsesc și mi-ar fi de ajutor în noua mea pasiune. Am realizat că îmi place tare mult să gătesc și mai ales să descopăr rețete noi. Pinterest-ul și Instagram-ul sunt principalele surse de inspirație când vreau să îmi diversific puțin mesele.

Voi știți site-ul vegis.ro? Ce vă face cu ochiul?

 

Hugs & kisses,

 

F.

Nara Luxury Narghile, o mini-narghilea mereu la îndemână

Hello girls,

 

De câte ori ați mers la un anumit local pentru că aveați poftă de narghilea? 

Dacă mă urmăriți pe pagina de Instagram, cred că ați văzut că în ultimele postări vă arătam ultima descoperire făcută și anume Nara Luxury Narghile, care se recomandă a fi o țigară electronică, elegantă, modernă. Practic, după experiența mea de testare timp de aproximativ trei săptămâni, concluzia mea e că you basically have a mini-narghile all the time with you. Pentru că îmi place să testez diverse gadget-uri care mai apar pe piață, am ales dispozitivul Silver Infinity pentru design-ul său interesant și pentru forma compactă. Există un model asemănător și pe auriu. Dispozitivul conține țigara electronică și 3 rezerve de arome pe care le puteți avea tot timpul la îndemână. Dispozitivul se încarcă cu un cablu USB și poate fi folosit și ca baterie externă când râmâi fără baterie latelefon. How cool is that? 

În ceea ce privește aromele, eu am ales varianta cu fructe cu mentă și pe cea cu cireșe negre. Ambele îmi plac foarte mult, but my all time favourite este cea cu cireșe. Miroase super fain, iar brand-ul pune foarte mult accent pe faptul că aceste rezerve nu conțin gudron, nicotină sau tutun. Acum, părerile sunt împărțite când vine vorba de țigările electronice. Ca în orice alt subiect controversat, sunt două tabere, cei care sunt pro și cei contra. Eu mă situez undeva la mijloc, nu pot să spun că sunt adepta țigărilor electronice sau o mare fană narghilea, dar consider că atât timp cât nu abuzați de un lucru, de oricare natură ar fi acesta, dulciuri, grasimi, țigări sau alcool, things can be fine. Așa că, eu zic că viața aceasta este despre moderație așa că din când în când putem să mai avem și plăceri nevinovate, right?

Cam asta reprezintă pentru mine această mini-narghilea fancy, just a small guilty pleasure. Un cartuș conține 4 ml de lichid și vă poate ajunge cam 1000 de fumuri. Eu am în plan să încerc și cealaltă variantă de țigarete pe care o găsiți pe site și anume Energy Collection. Personal, ce îmi place cel mai mult la această țigară electronică este că mirosul rezervelor nu îi deranjează pe cei din jur, cum de multe ori se întâmplă în cazul țigărilor obișnuite. 

Design-ul său elegant și practic o face perfectă pentru a o lua cu tine peste tot și încape chiar și în cele mai mici poșete. Astăzi, majoritatea localurilor permit utilizarea acestor dispozitive, așa că dacă doriți să vă satisfaceți pofta de a fuma inside, Nara Luxury Narghile este o variantă potrivită pentru voi.

Pentru a plasa o comandă, puteți accesa link-ul site-ului lor oficial aici. Trebuie doar să selectați limba română, vă înregistrați, selectați RON, iar folosind codul Florina10 veți beneficia de 10% reducere la prima comandă. 

Voi ați încerca Nara?

 

Hugs & kisses,

F.

A French beanie is always a good ideea #ootd

Hello lovelies,

Sper că ați inceput anul cu bine și că nu v-ați încălcat rezoluțiile. Încă. La mine planul se ține destul de bine în ceea ce privește mersul la sală și număratul caloriilor. N-am călcat strâmb de multe ori, dar cel mai mult mă bucur că m-am redirecționat repede spre plan, fără să cad pradă tentațiilor. Scriu acest articol cu gândul la primele poze făcute pe anul acesta. Nu am apucat să fac încă articolul cu ultima ședință cu părul meu lung pentru că am avut parte de o lună haotică, but here we are. Prietena mea Andreea, pe care o găsiți aici, unde scrie diverse și se pozează tare fain, m-a scos la o plimbare și câteva poze chiar imediat după revelion. Nu am petrecut prea mult de revelion, așa că am fost destul de în formă pentru o ședință foto cu un super aparat. Andreea zice că nu prea îî dă de cap, dar vă las pozele mai jos să vedeți despre ce vorbesc. Eu zic că se super pricepe și acum trebuie să-mi fac abonament. Dacă vă place ce a ieșit, mergeți la ea pe pagină să descoperiți mai multe poze faine.

De prin iarna lui 2018 am făcut o obsesie cu chestiile de pus pe cap. De la bască, pălărie, până la tot felul de șepci, am purtat de nenumărate ori articole de genul acesta. Acum, cu perioada aceasta care nu este tocmai rece, dar nici caldă, mi se pare că o bască de genul celei din pozele mele merge perfect. Am câteva în colecție și alte câteva pe lista de dorințe.

Palton Tally Weijl

Fular Mango

Cămașă thrift shop

Curea random shop

Pantaloni random shop

Poșetă Bershka (Milano)

Bocanci Zara

Cum vi se par pozele făcute de Andreea? Și mai am o curiozitate… voi purtați băscuțe?

Until next time,

Hugs & kisses